A trăi vis-a-vis de necunoscut

Ce e dincolo de ușa pe lângă care treci în fiecare zi? Ce e dincolo de geamul unde nu ai văzut niciodată vreo lumină? Poate fi ceea ce tu crezi că e. Poate fi orice. Poate fi omul care analizează dileme constructive complexe pe care nu le poate soluționa. Pot fi doi îndrăgostiți rupți complet de lume și de tot ce înseamnă ea. Poate fi un cadavru al unui bătrân abandonat. Poate fi orice. Căci orice e posibil dincolo de ușă. În necunoscut. Acolo unde zac toate gândurile și frământările tale. Uneori te întrebi dacă ușa e încuiată sau dacă geamul e închis. Dar nu încerci niciodată să le deschizi. Căci dacă faci asta, ție ce-ți mai rămâne? Dacă faci asta, pierzi o parte din tine, pierzi o poveste, pierzi un mister. Așa că preferi să le lași așa, să lași orice să fie posibil. Căci oricât te-ar intriga, asta se întâmplă doar fiindcă nu știi. Doar fiindcă îți e străin. Te distruge și te frustrează că nu știi, așa e, dar asta nu contează. Căci așa simți că simți. E barbar, da, dar fără durere îți pierzi simțurile, totul devine plan. Căci oricât te distruge necunoscutul, oricât de barbar e, asta e ceea ce ești, ce suntem. Necunoscut. Străin. Căci noi ne întrebăm ce e dincolo de ușă, ce e dincolo de geam, dar nu știm nici măcar ce e dincolo de noi.

10.10.2016